PUZ-urile de sector din București, suspendate pentru un an. Primarul General: Este o victorie a societății civile împotriva unor rețele de interese

Consiliul General al Municipiului București a aprobat suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) pentru sectoarele 2,3,4,5 și 6 pe o durată de un an. Inițial, se dorea suspendarea lor pentru doi ani. 

Votul majorității USR-PNL din Consiliul General a determinat aprobarea suspendării PUZ-urilor. Anunțul vine după ce joi Primarul General a cedat în dorința sa de a suspenda PUZ-urile pentru doi ani, nevoit fiind să accepte varianta propusă inițial de PNL de doar trei luni. După negocieri cu cei de la USR PLUS s-a ajuns la o suspendare pe un an.

Proiectele pentru care a fost emis deja certificat de urbanism pe PUZ-urile suspendate vor continua. Cererile pentru emiterea certificatelor de urbanism pentru autorizare depuse înainte de momentul intrării în vigoare a hotărârii și nesoluționate se vor soluționa conform legislației specifice în vigoare.

„Este un punct de cotitură în dezvoltarea urbană a Bucureștiului. Ani de zile au prevalat interesul privat și diferite rețele de interese în fața interesului public. Am spus și o repet, urbanismul ultimilor ani a fost o golănie. Majoritatea Consiliului General USR-PNL a luat azi o decizie curajoasă, o decizie corectă și a dovedit opiniei publice că este o adevărată autoritate publică, adică cineva care acționează în interes public și nu în interes privat”, a declarat Nicușor Dan.

„Prin aceste PUZ-uri de sector, într-o capitală sufocată de poluare, în care copiii au boli respiratorii și vârstnicii au boli cardiovasculare generate de această poluare a aerului, urmau să dispară sute de hectare care aveau statut de spațiu verde în Planul Urbanistic General. Bucureștiul pierdea oportunități de dezvoltare, cum este metroul de suprafață, cum este salba de lacuri din nord. Este un semnal pentru toți investitorii de bună-credință, pentru arhitecți, pentru constructori că orașul ăsta are nevoie de dezvoltare, iar această dezvoltare trebuie să fie sustenabilă și mai ales trebuie să fie făcută pentru cetățean și nu pentru niște interese speculative. Este, deci, o victorie a societății civile, care reclamă de ani de zile aceste abuzuri urbanistice, împotriva unor rețele de interese”, a mai adăugat el.

Găsești, mai jos, și punctul de vedere al dezvoltatorilor și investitorilor activi în Capitală, cu privire la suspendarea PUZ-urilor coordonatoare pentru sectoarele 2,3,4,5 și 6.

Efectul suspendării PUZ-urilor de sector: „Se va bloca piața imobiliară în București”

Investiții de peste 3 miliarde de euro pot fi anulate prin suspendarea PUZ-urilor de sector. Opinia Primarului General: Nu urmează Apocalipsa

Atenționările ADIRU pentru dezvoltatori și investitori, în cazul suspendării PUZ-urilor de sector. „Rezultatele din trecut nu sunt o garanție pentru viitor”

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)