Românii care au luat credite prin Prima Casă ar putea beneficia de darea în plată

Românii care au luat credite prin programul Prima Casă ar putea să beneficieze, pe viitor, de darea în plată. O propunere legislativă pentru eliminarea excepției referitoare la creditorii care au accesat acest program din Legea 77/2016 a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere chiar de către inițiatorul acesteia.

darea in plată prima casa

Inițiatorul, senatorul Daniel Călin Zamfir, a motivat propunerea plecând de la fluctuațiile ROBOR din ultima perioadă care îi pot afecta pe cei care au luat locuințe prin Prima Casă.

„Întrucât dobânda practicată în cadrul creditelor de tip Prima Casă este una variabilă, calculată în funcție de nivelul ROBOR (după formula ROBOR 3M+marja băncii) fluctuațiile indicelui pot genera dezechilibre majore în nivelul ratelor plătite, determinând pentru o parte din creditori o serie de dificultăți în achitarea lor și chiar incapacitatea de plată”, se explică în expunerea de motive aferentă inițiativei legislative.

În același document se arată și că de la lansarea programului, în mai 2009, anual circa 20.000 de români iau credite prin Prima Casă, totalizând astfel 230.000 de beneficiari.

„În aceste condiții, scumpirea costurilor aferente creditului, ca urmare a creșterii accelerate a indicelui ROBOR din ultimele 6 luni, vulnerabilizează o categorie importantă de creditori. În același timp, creșterea ROBOR de la 0,8% (valoare înregistrată în martie 2017) la 2,73% (valoarea înregistrată în mai 2018) reprezintă dovada clară că și creditorii din cadrul programului Prima Casă sunt expuși unor fluctuații majore a ratelor, în măsură să îi dezechilibreze financiar și să genereze un posibil faliment personal”, se mai menționează în expunerea de motive.

Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie să treacă mai departe de Parlament, să fie promulgat de președinte și apoi publicat în Monitorul Oficial.

ROBOR continuă să crească

Potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), indicele ROBOR la trei luni în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a ajuns de la 2,75% pe an marți, 22 mai, la 2,77% pe an miercuri, 23 mai.

O valoare similară a fost înregistrată pe 15 octombrie 2014.

darea in plata prima casa robor

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, se menține în ultimele zile la 2,89% pe an.

Câte notificări de dare în plată s-au făcut până acum

Prin legea dării în plată (77/2016) se poate efectua transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil ipotecat în vederea stingerii datoriei. Pentru a putea notifica banca în acest sens, trebuie îndeplinite mai multe condiții:

  • valorea împrumutată la data acordării creditului nu trebuie să depășească echivalentul a 250.000 de euro, la cursul de schimb al BNR din acea dată;
  • creditul să fie acordat în scopul cumpărării, construirii, extinderii, amenajării, modernizării, reabilitării unui imobil cu destinația de locuință sau, indiferent de destinație, să fie garantat cu un imobil cu destinația de locuință;
  • cel care solicită aplicarea legii dării în plată să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul respectiv.

Până în luna martie a anului în curs au fost înregistrate 8.459 de notificări de dare în plată, potrivit datelor BNR obținute de Economica.net. Dintre acestea însă 6.023 au fost contestate.

Totodată, dintre creditele date în plată, cele mai multe au fost făcute în euro și franci elvețieni (46,83%, respectiv 45,18%).

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)