Începutul anului trecut nu a fost cel mai bun pentru piața rezidențială din România. A venit cu temeri legate de limitarea gradului de îndatorare, cu predicții de criză, multe bazate pe ideea de ciclicitate a economiei, și cu zvonuri conform cărora prețurile ar fi urmat să scadă chiar și cu 25% până în decembrie. Discuțiile legate de prăbușirea pieței imobiliare au împânzit, cel puțin în primele luni, mass-media, dar ușor, ușor, lucrurile s-au stabilizat, încrederea a revenit, iar până la sfârșitul anului în loc să se ieftinească, locuințele s-au scumpit.

2020 a început, apoi, în forță. Doar în primele două luni s-au vândut cu aproape 13.300 de imobile în plus față de începutul lui 2019, s-au eliberat cu 11% mai multe autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, România a înregistrat cel mai mare avans din UE la nivelul lucrărilor de construcții, iar numărul de locuințe finalizate a crescut simțitor.

În acest timp, însă, apărea și un nou pericol, imposibil de anticipat. Noul coronavirus începea să se răspândească într-un ritm alarmant în lume. Până la sfârșitul lunii februarie ajungea să fie depistat și la noi. Pandemia, starea de urgență, izolarea populației și măsurile stricte luate pentru combaterea răspândirii COVID-19 au generat o situație fără precedent, au influențat economia nu doar pe plan local, ci și global, și și-au pus amprenta inclusiv pe evoluția pieței rezidențiale. 

A început să se vorbească, încă o dată, despre criza care va prăbuși imobiliarele românești, dar și despre o recesiune puternică la nivel mondial care ar rivaliza-o pe cea apărută în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar ce s-a întâmplat, de fapt, la nivelul pieței rezidențiale? Iată ce spun datele.

  • S-au vândut cu 22.344 mai puține imobile

Pe parcursul celor trei luni de pandemie, s-au vândut la nivel național 107.489 de imobile, cu 22.344 mai puține decât în intervalul martie-mai 2019.

În martie au apărut primele semne de scădere. De la 49.600 de imobile vândute într-o lună s-a ajuns la aproape 48.400. Chiar și așa, s-au tranzacționat cu 3.800 de case, apartamente și terenuri în plus față de perioada similară a anului trecut, când zvonurile de criză circulau din plin.

Declinul puternic s-a simțit însă în aprilie, când cei mai mulți dintre noi am fost izolați complet în case din cauza pandemiei. S-au vândut doar 27.021 imobile, cu aproape 13.800 mai puține decât în aprilie 2019.

Tabel: topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în primele cinci luni, date ANCPI

Luna trecută au apărut primele semne de revenire. În întreaga țară s-au vândut 32.089 imobile. Numărul tranzacțiilor a fost mai mare decât în mai 2019 în opt județe, dar ne aflăm în continuare cu aproape 28% sub nivelul de anul trecut.

Există încă o veste bună – începutul în forță al anului ajută la micșorarea diferențelor față de anul trecut. În total, în primele cinci luni din 2020 s-au vândut aproape 192.300 de imobile în România pierzându-se doar 9.085 pe drum raportat la situația înregistrată în intervalul similar din 2019.

  • București, Ilfov, Cluj și Timiș se mențin pe poziții, cu sau fără pandemie

Capitala pare că rămâne vârful de lance al tranzacțiilor imobiliare, indiferent de turbulențele din piață. În cele trei luni de criză sanitară aici s-au vândut 22.260 de imobile, cu nici 200 mai puține față de anul trecut.

Împrejurimile orașului sunt, la rândul lor, foarte atractive. Peste 11.000 de case, terenuri și apartamente din județul Ilfov au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, atât în timpul pandemiei, cât și în intervalul similar din 2019.

Tabel: topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în perioada pandemiei, date ANCPI

Județele Timiș și Brașov au fost lovite destul de puternic de situația generată de COVID-19, în timp ce în Constanța s-au vândut cu circa 500 de imobile în plus în cele trei luni de criză sanitară.

  • Județul Olt rămâne la coada clasamentului

Doar în două județe din țară s-au vândut în ultimele cinci luni mai puțin de 1.000 de imobile. Este vorba despre Olt și Sălaj. Anul trecut, Olt a fost singurul județ în care s-au vândut sub 1.000 de imobile în primele cinci luni.

Chiar dacă a rămas la finalul clasamentului, în Olt s-au vândut cu circa 400 de case, terenuri și apartamente în plus în 2020.

  • Trei luni de creștere, două de scădere. Apartamentele sunt, în continuare, mai scumpe ca anul trecut

În prima lună a acestui an, prețul mediu solicitat de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare era de 1.346 de euro/mp util. Practic, metrul pătrat se vindea cu 117 euro mai scump decât în ianuarie 2019.

Tendința de creștere s-a menținut pe parcursul primelor trei luni, chiar dacă la mijlocul lui martie a fost instituită starea de urgență la nivel național în contextul răspândirii COVID-19.

În aprilie a apărut primul semn de scădere, revenindu-se la nivelul din februarie. O ușoară scădere a fost înregistrată și în mai, prețul solicitat pentru apartamente menținându-se luna trecută similar cu cel din ianuarie.

Infografic: evoluția prețului mediu solicitat de proprietari pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare la nivel național, Indicele Imobiliare.ro

Chiar și în aceste condiții, metrul pătrat se vinde cu circa 10% mai scump acum, după trei luni de pandemie, decât în mai 2019. De altfel, prețurile sunt comparabile cu cele înregistrate pe piață în februarie-martie 2009.

  • După șocul inițial, cererea a început să crească

Situația cu care ne confruntăm în ultimele luni este una fără precedent. Multele necunoscute de la începutul pandemiei, grija pentru siguranța celor dragi, teama pierderii locului de muncă, izolarea, toate au contribuit la apariția unei scăderi la nivelul cererii.

Lucrurile s-au mai relaxat însă de atunci, iar în mai interesul pentru achiziția apartamentelor și caselor din marile orașe din țară a crescut simțitor. Circa 38.000 de potențiali cumpărători căutau activ o locuință doar în București pe parcursul lunii trecute, în creștere cu 60% față de aprilie.

DESCARCĂ AICI raportul integral Analize Imobiliare aferent intervalului 15-21 iunie și află mai multe despre evoluția principalilor indicatori în marile orașe din țară.

Cluj-Napoca: 4.130 cumpărători (+61% în mai față de aprilie 2020)

Iași: 3.980 cumpărători (+52% în mai față de aprilie 2020)

Timișoara: 5.100 cumpărători (+59% în mai față de aprilie 2020)

Constanța: 5.850 cumpărători (+49% în mai față de aprilie 2020)

Brașov: 5.040 cumpărători (+60% în mai față de aprilie 2020)

La acest capitol, Bucureștiul mai are cel mai puțin de recuperat, dacă ne raportăm la perioada similară a anului trecut. La polul opus se află, în schimb, orașele Cluj-Napoca și Timișoara.

  • Oferta a crescut în marile orașe, dar mai are mult de recuperat 

Luna trecută aveam circa 7.330 de apartamente și case, noi și vechi, scoase la vânzare de particulari doar în Municipiul București, potrivit datelor Imobiliare.ro, în creștere cu 11% față de aprilie, dar în scădere cu 32% față de mai 2019.

Tabel: apartamente și case scoase la vânzare de particulari, imobile vechi și noi, date Imobiliare.ro

Oferta a crescut și în celelalte mari centre regionale din țară. O situație aparte a fost semnalată în Cluj-Napoca. La sfârșitul lui mai, oferta era aici cu 40% mai mică decât în perioada similară a anului trecut.

  • Băncile anticipează o scădere a cererii de credite imobiliare în T2

Declanșarea crizei COVID-19 a dus, printre altele, la înăsprirea condițiilor de creditare din primul trimestru. În același timp, a fost raportată de instituțiile de credit o scădere moderată a cererii pentru împrumuturile destinate achiziției de locuințe și terenuri, potrivit unui sondaj BNR. Băncile anticipează un declin al cererii pentru creditele imobiliare și pentru trimestrul următor.

Infografic: modificarea cererii de credite, sursă „Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației, mai 2020”, aferent T1 2020

Tot în primele trei luni din 2020, o proporție mai mare a instituțiilor de credit a raportat creșterea, într-o anumită măsură, a prețurilor proprietăților rezidențiale, în concordanță cu estimările făcute în trimestrul precedent.

Infografic: evoluția prețurilor locuințelor conform aprecierilor băncilor, sursă „Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației, mai 2020”, aferent T1 2020

Pentru trimestrul II cele mai multe previzionează o scădere a prețurilor locuințelor.

Citește și: „Location, location, location”, dar nu-l subestima pe Max. Dacă el nu e fericit, ea nu cumpără casa

Citește și: Perspective negative pentru piața imobiliară din Spania. Prețurile, așteptate să scadă cu până la 15% în 2020 din cauza pandemiei

Citește și: Câte imobile s-au vândut luna trecută? București, Ilfov și Cluj, în fruntea clasamentului – DATE OFICIALE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *