Light Dark

Cererea de locuințe noi va încetini pe parcursul următorilor doi ani. Principalii factori care vor afecta piața, și implicit își vor pune amprenta la nivelul tranzacțiilor, sunt micșorarea gradului de îndatorare, devalorizarea leului și creștere dobânzii, dar și zvonurile lansate în ultimul timp, este de părere Andrei Sârbu, CEO SVN România.

Andrei Sarbu Brandul SVN intra pe piata imobiliara romaneasca

“Având în vedere evoluția pieței, noi estimăm că dacă în prezent ce se livrează (n.r. apartamentele noi) sunt vândute aproape integral, cele care vor fi gata anul viitor vor fi vândute în proporție de 80%, iar cele care vor fi gata peste doi ani vor fi vândute în acel moment în proporție de 60%”, a explicat Sârbu.

El a mai menționat și că cei mai afectați de această evoluție a pieței vor fi cumpărătorii de pe segmenul mass-market, mai exact cei interesați de locuințe cu prețuri cuprinse între 800 și 1.200 de euro/mp util. “80-90% din total scădere din acest an, vin din programul Prima Casă. În București și Ilfov vor fi puse pe piață în acest an 11.300 de apartamente noi, din care 1.500 vor fi vândute de noi”, a spus CEO-ul SVN România, consultantul și agentul a peste 10 proiecte rezidențiale cu cel puțin 350 de unități fiecare.

“Diferența dintre acum și 2007 este că atunci 80% din apartamente erau cumpărate de investitori speculativi, cei care cumpărau strict pentru a vinde mai scump. Acum, procentele s-au inversat. 10% sunt cumpărate de cei care vor să vândă mai scump, 10% de cei care cumpără pentru a închiria și 80% de utilizatori finali”, a mai explicat Sârbu, potrivit ZF.ro.

Dacă în prima jumătate a anului trecut au fost acordate circa 11.000 de garanții și promisiuni de garantare prin Prima Casă, în perioada similară a lui 2019 numărul acestora a fost semnificativ mai mic, respectiv de 6.600, conform datelor făcute publice de oficialii Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

În 2018, au fost acordate prin acest program 20.423 de garanții cu o valoare totală de 1,9 miliarde de lei. Valoarea medie a garanției acordate a fost de 94.000 de lei. Tot pe parcursul anului trecut au fost acordate și 7.160 de promisiuni de garantare, în valoare totală de 800 de milioane de lei.

Plafonul total din 2019 este de 2 miliarde de lei, mai mic față de cel din 2018, în pas cu strategia autorităților de reducere a sumelor alocate pentru Prima Casă. Până în 2021, acesta ar urma să ajungă la 1,5 miliarde de lei.

Încă de la începutul anului s-a discutat despre modificarea programului, cele mai recente discuții s-au axat pe înlocuirea acestuia cu un nou program numit “O familie, o casă”.

Citește și: Cătălin Priscorniță (Blitz) – Prima Casă nu mai este un program relevant în Cluj

Citește și: Silviu Pop, Colliers International România – Multe lucruri au denaturat piața imobiliară. Prima Casă este unul dintre ele

Citește și: Creditele standard încep să câștige avans în fața programului Prima Casă. Mincu, BCR: „S-a schimbat puțin mentalitatea și apetitul clientului pe zona de finanțare”