Sindicaliștii din construcții promit proteste, în cazul abrogării integrale a OUG 114/2018

Sectorul construcțiilor este unul vulnerabil, mai ales din cauza problemelor cu forța de muncă. Salariile mici din România i-au împins pe muncitorii calificați să părăsească țara, lăsându-și de multe ori familiile în urmă pentru a câștiga mai mulți bani în țări precum Germania, Franța sau Italia. De la intrarea în vigoare, Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 a reprezentat o gură de oxigen pentru cei care activează în domeniu, iar abrogarea prevederilor referitoare la sectorul construcțiilor va duce la declanșarea protestelor, spun sindicaliștii.

proteste sindicalisti constructii

„Sectorul construcțiilor este un sector vulnerabil, iar vulnerabilitatea acestuia vine tocmai din lipsa forței de muncă și din exodului forței de muncă în celelalte state. Unul dintre motivele principale pentru această situație este cel al salariilor mici”, a declarat Gheorghe Bălăceanu, președintele federației sindicatelor din construcții și din industria producătorare de materiale de construcții – FGS Familia.

„Forța de muncă este importantă pentru sectorul de construcții, în special forța de muncă califiată, iar o parte din aceasta se găsește acum în Italia, în Germania, în Spania sau în Franța. Sunt câteva sute de mii de oameni, în general bine calificați”, a mai continuat el.

Președintele FGS Familia a explicat că se dorește stagnarea exodului forței de muncă, lucru care s-a și întâmplat în ultima perioadă, odată cu intrarea în vigoare a OUG 114 și cu creșterea salariului minim, iar pe termen lung, aducerea în țară a cât mai multor persoane plecate la muncă în străinătate. Bălăceanu a menționat, de asemenea, că se fac deja demersuri în acest sens și că, deși este un proces anevoios, obiectivul ar fi ca măcar 10%-20% dintre cei plecați la muncă peste hotare pentru a câștiga mai mulți bani să se întoarcă să lucreze în construcții în România.

El a ținut să sublinieze că, „abrogarea ordonanței 114 ar fi un dezastru pentru sectorul de construcții în acest moment”, mai ales după modificările operate la nivelul salariilor și după negocierile ținute pentru contractele colective de muncă. În plus, o astfel de mișcare ar duce clar la diminuarea salariilor lucrătorilor din domeniu.

Gheorghe Bălăceanu a declarat, de asemenea, că în cazul în care discuțiile legate de înlăturarea OUG 114 se vor transforma în realitate, vor fi declanșate acțiuni de protest.

„La solicitarea colegilor noștri din sectorul de construcții, mă refer aici la partea sindicală, am hotărât săptămâna trecută să declanșăm acțiuni de protest în situația în care partea noastră din ordonanță ar fi abrogată. Voi chema nu numai sindicaliștii, voi chema toți lucrătorii din construcții să ne fie alături și să declanșăm acțiuni de protest astfel încât să ne apărăm drepturile care au venit odată cu OUG 114”, a mai spus președintele FGS Familia.

Citește și: Peste 1 milion de oameni vor avea de suferit, dacă această ordonanță va fi abrogată, spune președintele FPSC

Citește și: Agenda dezvoltatorului imobiliar la #CPIRegional2019. Află ce ți-am pregătit și rezervă-ți locul la întâlnirea profesioniștilor în real estate

Citește și: Cresc prețurile lucrărilor de construcții, spun managerii firmelor de profil din România

Citește și: Volumul lucrărilor de construcții, în creștere în primul trimestru al anului 2019

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)