Luna trecută, s-au vândut la nivel național în jur de 43.700 de imobile, dintre care aproximativ 10.000 doar în București și în localitățile din împrejurimi, arată cele mai noi date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În luna august, 43.762 de case, terenuri și apartamente au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în România, cu 653 peste nivelul din perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București și în județele Cluj și Brașov. În total, în 13 județe din țară au fost tranzacționate peste 1.000 de imobile.

Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile pe parcursul lunii august:

  1. București: 7.799 imobile vândute (față de 7.149 anul trecut în luna august)
  2. Cluj: 2.705 imobile vândute (față de 1.911 anul trecut în luna august)
  3. Brașov: 2.605 imobile vândute (față de 2.106 anul trecut în luna august)
  4. Ilfov: 2.355 imobile vândute (față de 4.463 anul trecut în luna august)
  5. Timiș: 2.231 imobile vândute (față de 1.796 anul trecut în luna august)
  6. Mureș: 1.599 imobile vândute (față de 1.031 anul trecut în luna august)
  7. Constanța: 1.444 imobile vândute (față de 1.336 anul trecut în luna august)
  8. Suceava: 1.430 imobile vândute (față de 1.313 anul trecut în luna august)
  9. Dâmbovița: 1.236 imobile vândute (față de 865 anul trecut în luna august)
  10. Dolj: 1.187 imobile vândute (față de 983 anul trecut în lun august)

La polul opus s-au aflat județele Olt și Caraș-Severin unde s-au tranzacționat sub 300 de imobile luna trecută, conform datelor ANCPI.

În intervalul ianuarie-august 2020 s-au vândut, la nivel național, 333.024 case, terenuri și apartamente, cele mai multe dintre ele în București, peste 61.000.

  1. București: 61.666 imobile vândute în 8 luni (57.983 în perioada similară a anului trecut)
  2. Ilfov: 33.466 (29.460 în perioada similară a anului trecut)
  3. Cluj: 20.943 (18.539 în perioada similară a anului trecut)
  4. Brașov: 16.757 (16.714 în perioada similară a anului trecut)
  5. Timiș: 15.531 (20.337 în perioada similară a anului trecut)

Citește și: Care sunt perspectivele Prime Kapital pentru Silk District, ansamblul multifuncțional din Iași proiectat să cuprindă 2.500 de apartamente

Citește și: Finanțare asigurată pentru al doilea turn rezidențial din XCity Towers, Timișoara. Au și început lucrările de construcție

Citește și: Are mai multe proiecte în portofoliu, dar e în continuare atent la „noi oportunități”. De ce depinde potențialul rezidențialului autohton, în opinia acestui dezvoltator

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *