Tranzacții în Cluj. Ep. 5: Mănăștur, cele mai multe vânzări

În 2014, în cartierul Mănăștur s-au înregistrat cele mai multe tranzacții imobiliare din Cluj.

ManasturÎn cartierul Mănăștur din Cluj au fost realizate, anul trecut, 1.042 de tranzacţii imobiliare, potrivit unei analize realizate de compania Veridio cu spijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Dintre acestea, 868 au fost realizate prin finanţare proprie, iar 174 prin finanţare bancară.

În funcţie de tipul de imobil, 755 de tranzacții, au reprezentat apartamente, 31 au fost case, 51 – terenuri, în timp ce 205 sunt încadrate la categoria „altele”. În cazul apartamentelor, preţul mediu de tranzacţionare a fost de 779 de euro pe metru pătrat. În total, valoarea totală a tranzacţiilor cu apartamente a fost de 39 milioane de euro, iar suprafaţa totală tranzacţionată în zonă a fost de 39.027 de metri pătraţi. Au fost tranzacţionate 185 de apartamente cu suprafaţa mai mică de 35 de metri pătraţi, 292 cu suprafaţa între 35 şi 55 de metri pătraţi, 189 între 55 şi 75 mp, 89 cu suprafaţa mai mare de 75 mp. Din perpectiva vechimii apartamentelor vândute în 2014, 612 dintre ele au fost construite în mileniul trecut, în timp ce 143 – după anul 2000.

În 2014, în cartierul Mănăștur au fost tranzacţionate 31 de case, cu o valoare cumulată de vânzare de 3,4 milioane de euro şi 51 terenuri, cu o valoare cumulată a tranzacţiilor de 481.000 de euro și o suprafață totală de 44.362 de metri pătrați.

Despre cartierul Mănăștur

Cartierul Mănăștur, amplasat în partea de vest pe direcția de ieșire din Cluj-Napoca spre Oradea, are ca principale limite Parcul Rozelor, Parcul Babeș, Calvaria la nord, cimitirul Mănăștur la est, pădurea Făget la sud, strada Bucium la est șieste străbătut de Calea Florești. Locuințele sunt reprezentate preponderent de blocuri cu 8-10 etaje,fiind cel mai populat cartier din municipiu. În acest cartier există o zonă de dezvoltare imobiliară intensă, Câmpului, unde predomină dezvoltările parcelare individuale. În consecință, zona este caracterizată prin lipsa elementelor urbane de integrare și o urbanizare de slabă calitate.

Despre broşura „Tranzacţii imobiliare Cluj-Napoca”

Apariţia primei broşuri referitoare la sinteza tranzacţiilor imobiliare înregistrate la o primărie din România a avut loc anul trecut, când împreună cu Direcţia Impozite şi Taxe a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca am elaborat documentul aferent perioade mai-decembrie 2013”, spune, în cuvântul înainte al broşurii, Adrian Vascu, senior partner Veridio şi preşedinte al ANEVAR.

Citiți săptămâna viitoare, pe cpi.imobiliare.ro, în ultimul episod al serialului ”Tranzacții în Cluj”, o analiză a segmentului rezidențial clujean, inclusiv Top 10 al celor mai tranzacționare cartiere în2014.