Vânzarea Vox Vertical Village, primul „oraș vertical” din România, desemnată în exclusivitate agenției Hitch&Mosher

Agenția de brokeraj imobiliar Hitch&Mosher, lider pe piața din regiunea de vest a țării în intermediere și consultanță în real estate, preia în exclusivitate vânzarea Vox Vertical Village, primul „oraș vertical” din România dezvoltat cu o investiție de 14 milioane de euro în Timișoara.

proiect rezidential vox vertical village

„Un reper în viața urbană, un reper la nivel național, singularitate, sustenabilitate – din punctul de vedere al unei clădiri rezidențiale, sunt și motivele pentru care Hitch&Mosher, cu întreaga echipă, s-a asociat acestui proiect, ca și vânzător exclusiv”, a declarat Marius Șchiopotă, Managing Partner al agenției.

vox vertical village timisoara

Vox Vertical Village, dezvoltat de Vox Property Group, este singurul proiect rezidențial din România care va fi certificat BREEAM Excellent. Acesta va cuprinde 120 de locuințe, alături de 7.000 de mp de spații verzi și 6.000 de mp de zone comune interioare.

Printre facilitățile pe care le vor avea la dispoziție rezidenții se numără o piscină exterioară și un cinema. Finalizarea primului „oraș vertical” din țară este estimată pentru finele anului 2019.

Vox Vertical Village se află în construcție, în prezent, în imediata vecinătate a clădirii de birouri Vox Technology Park, aflată în portofoliul aceluiași dezvoltator.

Citește și: Piața rezidențială din Timișoara este tot mai atractivă. Vlad Vela, Vox Property Group, despre evoluția prețurilor și planurile pentru primul „oraș pe verticală” din România

Citește și: Cum vede dezvoltatorul primului proiect rezidențial din România certificat BREEAM Excellent piața imobiliară în 2018

Citește și: Record așteptat în statisticile oficiale din primăvara viitoare. Simona Șchiopotă, Hitch&Mosher: Nu avem semnale care să indice o criză în următorii trei ani

Citește și: Simona Șchiopotă conduce propria firmă și se ghidează după motto-ul „Creșterea și confortul nu pot coexista”

 

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)