Volumul lucrărilor de construcții, în creștere în prima jumătate a anului 2020

Volumul total al lucrărilor de construcții a crescut, în prima jumătate a anului, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate față de perioada similară din 2019.

Ca serie brută, volumul total al lucrărilor de construcții a avut un avans cu aproape 19%. Cele mai mari creșteri, cu circa 49%, au apărut, pe elemente de structură, la lucrările de întreținere și reparații curente (n.r. de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor) și la lucrările de reparații capitale (n.r. executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală). Avansul a fost, în schimb, de 7% pentru construcțiile noi.

Infografic: evoluția lunară a lucrărilor de construcții, pe elemente de structură, ianuarie 2015-iunie 2020 (serie ajustată), sursă INS

„Pe obiecte de construcții, ca serie brută, au avut loc creșteri astfel: lucrările de construcții inginerești (+29,6%), clădirile rezidențiale (+18,5%) și la clădirile nerezidențiale (+5,3%)”, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Infografic: evoluția lunară a lucrărilor de construcții, pe obiecte de construcții, ianuarie 2015-iunie 2020 (serie ajustată), sursă INS

Volumul total al lucrărilor de construcții a crescut în prima jumătate a anului cu 21% față de intervalul similar din 2019 ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Creșterea s-a reflectat, în principal, în volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente și al lucrărilor de reparații capitale, cu aproape 57%, respectiv cu circa 45%. Avansul a fost cu 8,9% în cazul lucrărilor de construcții noi.

„Pe obiecte de construcții, seria ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate evidențiază creșterea volumului construcțiilor inginerești (+32,6%), clădirilor rezidențiale (+19,3%) și al clădirilor nerezidențiale (+8,8%)”, conform datelor INS.

Citește și: 90 de miliarde de lei cifră de afaceri în construcții în 2020. Topul companiilor care domină sectorul 

Citește și: Inițiativă inedită, în contextul COVID-19. Se înființează Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor

Citește și: Doar 10,5 milioane de români au locuințele conectate la sistemele de canalizare. Baia lipsește, în continuare, din multe case în mediul rural

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)