YOO, cel mai mare brand rezidențial din lume, se extinde în România   

Compania a fost fondată în urmă cu 22 de ani de către Philippe Starck – unul dintre cei mai mari designeri ai lumii, și dezvoltatorul imobiliar John Hitchcox. Astăzi, Yoo este prezentă în 40 de țări cu peste 81 de proiecte. 

Foto: YOO Studio

Înființată în 1999, YOO, compania YOO, cu sediul în Marea Britanie a fost fondată de dezvoltatorul imobiliar John Hitchcox și de Philippe Starck, o legendă a designului mondial. Încă de la bun început, cei doi fondatori și-au propus să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor prin crearea de spații de locuit particulare și să facă din YOO cel mai mare brand rezidențial din lume.

În România, compania va colabora cu Valentin Ilie, advisor al mai multor entitati de dezvoltare imobiliară și fostul CEO al rețelei Coldwell Banker.

“Am fost atras de viziunea îndrăzneață a brandului YOO de a crea prin “Placemaking”, locuri memorabile, care pun în valoare mediul, spațiul și comunitatea. Dezvoltatorii și investitorii din România pot beneficia acum de modelul rezidențial marca YOO, care a ajutat proiecte din întreaga lume să obțină profituri mai mari și vânzări mai rapide. În perioada următoare vom începe să evaluăm proiectele din principalele piețe din România, dar și de pe litoral, zone montane și alte locații unice „, afirmă Valentin Ilie, Partener YOO în România.

Apartament Sao Paulo by YOO Studio

Practic, YOO își pune amprenta pe un proiect prin brand, design, marketing și management creând locuințele de brand (branded residences), o categorie care reprezintă unul dintre segmentele cu cea mai rapidă creștere din industria rezidențială și ospitalieră, iar YOO este lider, deținând 13% din portofoliul global.

Compania YOO reinventează reședințele convenționale și brandurile hoteliere prin faptul că atrage o nouă generație de cumpărători cu resurse financiare importante către „spațiile” sale distractive, rebele și inventive.

„Credem că România are un potențial enorm și suntem încrezători că piața locală este pregătită pentru stilul nostru distinct de design. Creăm proprietăți care ies în evidență, crescând astfel expunerea și valoarea lor; totul este despre ‘spațiu’, atât în interior, cât și în exterior, iar acest principiu este cel care conduce designul YOO”, spune James Snelgar, Yoo Worldwide’s Partner și Head of Business Development.

YOO oferă dezvoltatorilor de pe șapte continente servicii de design holistic și integrat, branding, dar și consiliere pe partea operațională, transformă clădirile în spații de locuit ideale și creative, valorificând în același timp flerul creativ al unor designeri contemporani, precum Philippe Starck, Marcel Wanders, Jade Jagger, Steve Leung și Sussanne Khan, la care se adaugă tinerele talente globale din Yoo’s Design Studio.

Citește și: Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe: “Am deschis piața din România către investitorii din Israel”

 

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: corina.sfia@imobiliare.ro)