Light Dark

Anul 2018 a fost unul al transformărilor pentru Ascendent Imobiliare, iar din provocările întâlnite pe parcursul său echipa agenției din Brașov, cu peste 20 de ani de activitate pe piața locală, a avut multe de învățat. Pentru 2019, obiectivele sunt clare și implică, printre altele, creșterea gradului de competitivitatea și dublarea numărului de colaboratori. Cât despre evoluția pieței de real estate, managerul Cristina Epure susține că doar lucruri bune se întrevăd la orizont.

Cristina Epure manager Ascendent Imobiliare Brasov

Piața rezidențială a cunoscut în 2018 o evoluție generală de majorare a prețurilor, iar segmentul de închirieri a fost foarte dinamic și activ. “Valoarea chiriilor a avut și ea o evoluție ascendentă, dar nu la fel de puternică ca cea din piața de vânzări”, a explicat Cristina Epure.

Managerul agenției din Brașov ne-a mai explicat și că cele mai căutate oferte au fost, din punct de vedere al localizării, cele referitoare la proprietăți aflate în Centrul Istoric al orașului și în vecinătăți. De interes au fost, după spusele sale, și zonele rezidențiale cu construcții noi.

Tot anul acesta, au fost la mare căutare în rândul cumpărătorilor care au făcut achiziții pentru uz propriu casele la curte, garsonierele și apartamentele cu 2 camere.

“Din alt punct de vedere, cererile de închiriere, la regim rezidențial, le putem clasifica astfel – 65% din cererile de închiriere vizează oferte sub valoarea de 400 de euro/lună, 20% vizează oferte ce oferă un grad de confort peste medie până la lux, cumulate cu zone clasa A, 10% sunt cereri specifice, iar 5% sunt cereri pentru sub-închiriere”, ne-a mai explicat managerul Ascendent Imobiliare.

piata imobiliara brasov ascendent imobiliare

Epure a ținut, de asemenea, să menționeze că o altă piața în continuă dezvoltare pe parcursul anului a fost și cea a închirierilor de spații, birouri, hale sau pensiuni.

“În următoare perioadă, piața imobiliară va fi prietenoasă, la fel de echilibrată ca în anul 2018. Doar lucruri bune se preconizează pentru viitorul acesteia”, ne-a declarat Cristina Epure.

Aceasta susține, totodată, că domeniul imobiliar este unul dintre cele mai sigure, având în vedere faptul că spațiul în care locuiește o persoană se află la baza piramidei nevoilor omului, și îi îndeamnă pe clienți să apeleze la un specialist pentru a asigura succesul în orice tranzacție care implică proprietăți imobiliare.

Citește și: Cristina Epure activează de 25 de ani în real estate pentru că și-a dorit să fie aproape de oameni – „Tot ceea ce fac, fac cu pasiune”

Citește și: Cum a evoluat piața imobiliară pe parcursul anului? Particularitățile care o influența semnificativ în viitor, în opinia lui Alexandru Muntean, iAdvise

Citește și: Alexandru Muntean, iAdvise, Brașov – „Cumpărătorii au devenit mai informați și își asumă mai puține riscuri”

“Clienților vânzători sau cumpărători, celor care doresc să închirieze sau să ceară o oferă de închiriere, le recomand să apeleze la un agent imobiliar profesionist, certficat, și să ceară referințe despre acesta pentru a fi în siguranță și pentru a ști că cineva le apără interesele în procesul de tranzacționare”, a spus managerul Ascendent Imobiliare.

Care sunt obiectivele agenției în 2019

Obiectivele agenției pentru anul viitor au fost conturate deja. Printre acestea se numără, potrivit declarațiilor Cristinei Epure, creșterea gradului de competitivitatea, continuarea cadrului special creat pentru fiecare colaborator, punerea în aplicare a unui plan de marketing cu elemente noi pentru clienții Ascendent Imobiliare (în acest sens fiind încheiat un parteneriat cu o companie din Germania specializată în cumularea și crearea de contracte, în funcție de particularitatea fiecărei oferte/cereri), dublarea numărului de colaboratori și continuarea colaborării alături de colegi, atât de pe piața locală și națională, cât și de pe cea internațională.

2018 vs 2019 evoluatie piata imobiliara brasov

Aruncând o privire la 2018, managerul uneia dintre cele mai experimentate agenții din Brașov, activă în domeniu de peste 20 de ani, spune că acesta a fost un an al transformărilor, cu provocări din care întreaga echipă a avut de învățat și grație cărora membrii săi au reușit să găsească noi modalități de a evolua, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional,

Acest articol face parte din proiectul editorial Imobiliare.ro „2018 vs 2019| Evoluție, trenduri, provocări” prin care ne dorim să arătăm adevărata situație a pieței imobiliare din România, să oferim o retrospectivă a anului 2018, dar și perspectivele pentru 2019 în domeniu, așa cum sunt văzute ele prin prisma unora dintre cei mai mari jucători care activează în țara noastră.

Citește și: Cresc prețurile locuințelor din Brașov în 2019? Opinia lui George Șeicaru, manager FunIMOB

Citește și: Investiție în imobiliare în Brașov? Ce aleg cumpărătorii și care sunt zonele pe care le preferă

Citește și: Liliana Țene, Coresi Avantgarden Brașov – „Piața imobiliară are nevoie de un suflu nou și de o viziune mai largă, dincolo de interesul propriu”