Light Dark

Piața imobiliară din România a traversat încă de la începutul lui 2018 o perioadă de creștere accelerată, menținându-se pe trendul pozitiv al ultimilor ani. Acest an s-a dovedit a fi unul de bun augur atât pentru dezvoltatori, cât și pentru cei ce au decis să achiziționeze o locuință, care au avut la îndemână o ofertă cât se poate de variată, este de părere Stelian Grigore, Managerul Departamentului de vânzări al Sud Rezidențial, agenție imobiliară ce include în activitatea sa și segmentul de dezvoltare imobiliară și deține în portofoliu circa 100 de proiecte rezidențiale cu peste 10.000 de apartamente aflate în diverse stadii de execuție.

Stelian Grigore Sud Rezidential

“A existat o cerere constantă și sănătoasă în piață pentru locuințe noi din partea cumpărătorilor. Au fost anunțate foarte multe proiecte imobiliare în toate zonele țării, cu o preponderență certă spre zona polilor urbani – București-Ilfov, Cluj, Timișoara și spre orașele mari din România, în special din partea tinerilor care au o flexibilitate a relocării mult mai mare”, ne-a declarat Stelian Grigore.

“Am putea spune că anul 2018 a fost un an bun atât pentru dezvoltatorii imobiliari, cât și pentru cumpărători care au avut posibilitatea să-și aleagă casa dorită dintr-o ofertă mult mai variată și mai matură”, a mai adăugat acesta.

Managerul Departamentului de vânzări din cadrul Sud Rezidențial a ținut să menționeze și o serie de provocări care vor influența sectorul imobiliar în continuare. Una dintre cele mai importante se manifestă pe fondul noilor norme anunțate de către reprezentanții BNR privind gradul de îndatorare al populației, acestea având potențialul de a-și pune amprenta într-un mod negativ asupra pieței.

“Au existat semne destul de evidente că acest lucru se întâmplă deja, motiv pentru care cererea s-a diminuat considerabil în a doua parte a anului”, a explicat Grigore.

O altă provocare se prezintă în forma incertitudinii legate de viitorul Programului Prima Casă, în condițiile în care modul în care se va derula acesta până în 2021 și felul în care vor fi alocate fondurile rămân necunoscute, fapt care creează incertitudine de natură să diminueze drastic decizia cumpărătorilor de locuințe noi.

Stelian Grigore consideră, de altfel, că Prima Casă rămâne cel mai de succes program guvernamental inițiat în ultimul deceniu în țara noastră, atât din prisma resurselor financiare pe care le asigură celor care își doresc să achiziționeze o locuință, cât și din prisma încrederii pe care a reintrodus-o în piață după dificila perioadă traversată în urma crizei din 2008.

“Ne menținem însă încrederea că piața se va adapta la aceste noi perspective și vom încerca să dăm acel plus de încredere de care are nevoie cumpărătorul de case pentru a elimina această barieră psihologică ce începe să se instaureze și pe care trebuie să o evităm plecând de la premisa că orice perioadă de scădere a fost urmată de o perioadă de creștere accelerată”, ne-a explicat el.

Prima Casă, credite standard sau rate la dezvoltator

Deși recunoaște beneficiile economice, sociale și demografice aduse de Programul Prima Casă la nivelul pieței imobiliare și spune că acest produs de creditare a avut cea mai mică rată de default din istoria produselor de creditare din țara noastră, Stelian Grigore susține că s-a putut observa o tendință tot mai clară a românilor de a se orienta și spre creditele standard oferite de bănci.

“Creditele standard au luat un avans destul de mare în ultima perioadă, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a detaliat el.

Grigore a ținut, totodată, să anunțe și faptul că, începând de anul viitor, Sud Rezidențial va reintroduce sistemul ratelor la dezvoltator, deci al plăților eșalonate, fără dobândă, despre care spune că poate aduce numeroase avantaje cumpărătorilor.

Printre acestea se numără eliminarea birocrației, a costurilor pentru acordarea unui credit, a obligației încheierii unei asigurări de viață, dar și posibilitatea ajustării valorii ratelor, în funcție de bugetul disponibil.

Zona de sud a Capitalei, tot mai atractivă. În ce stadiu se află proiectul dezvoltat cu una dintre cele mai mari investiții din țară și capital românesc 100%

Perspectivele evoluției pieței rezidențiale din București sunt unele cât se poate de bune pentru viitor, este de părere reprezentantul Sud Rezidențial.

“La nivelul Capitalei și zonei metropolitane există un deficit de câteva sute de mii de locuințe noi și, din acest motiv, suntem încrezători că pe termen mediu și lung lucrurile vor evolua pe un trend pozitiv”, a ținut el să menționeze.

Mai mult decât atât, Sectorul 4 a devenit în ultimul timp un pol fierbinte pe harta dezvoltărilor imobiliare din București, estimându-se, potrivit acestuia, că aici ar putea să își găsescă pe viitor o locuință peste 50.000 de persoane.

Dezvoltarea zonei sud a fost stimulată de mai mulți factori, printre care s-au numărat investițiile realizate aici de către autoritățile publice, inclusiv în proiecte de infrastructură, precum pasajul Mihai Bravu sau cel de la Piața Sudului, și aprobarea PUZ-ului care va susține extinderea sa coerentă și o va ajuta să devină și mai atractivă.

Numărul important de proiecte rezidențiale de mare anvergură construite aici, în special în Berceni, alături de proximitatea față de numeroase instituții de învățământ, centre comerciale sau parcuri, au stimulat și ele interesul cumpărătorilor pentru locuințele noi din această parte a Capitalei, spun cei de la Sud Rezidențial, din portofoliul cărora face parte unul dintre cele mai notabile proiecte din zonă – Metalurgiei Park Residence.

Prima fază a proiectul, introdus în 2015 și susținut de circa 15 dezvoltatori, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro se apropie de final, fiind predate aproape 90% dintre cele 5.000 de apartamente puse în vânzare.

metalurgiei park residence

Cea de-a doua fază va fi demarată în primăvara lui 2019, urmând să cuprindă alte circa 5.000 de noi apartamente, dezvoltate cu o investiție de 200-250 de milioane de euro, fapt ce va face ca ansamblul “să reprezinte una dintre cele mai mari investiții imobiliare din România în domeniul rezidențial, realizată 100% cu capital românesc”, potrivit Managerul Departamentului de vânzări Sud Rezidențial.

metalurgiei park residence ansamblu rezidential

În prezent, a fost început procesul de vânzare a terenului și a fost demarat cel de obținere a autorizațiilor de construire. Livrarea apartamentelor este estimată pentru anii 2020-2021.

Care sunt obiectivele Sud Rezidențial în 2019

Anul 2018 a fost unul al maturității și al dezvoltării pentru Sud Rezidențial, pe lângă evoluția bună a proiectelor în care este implicată compania fiind lansat și primul hub imobiliar – ce cuprinde un departament specializat de vânzări imobiliare, divizia financiară Credit24.ro, alături de reprezentanți ai Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis, care le pun la dispoziție persoanelor interesate de achiziția unei locuințe diverse servicii și o ofertă vastă de proprietăți amplasate în zona de sud a Bucureștiului.

În 2019, obiectivele companiei se axează atât pe consolidarea aspectelor dezvoltate deja, cât și pe inovarea și pe adaptarea cerințelor pieței la nevoile clienților, spune Stelian Grigore.

“Pe planul consolidării, Sud Rezidențial are câteva atuuri foarte importante care l-au ajutat să obțină titlul de cel mai important brand imobiliar din zona de sud a Capitalei. În primul rând, este vorba despre o echipă de vânzări și marketing foarte numeroasă, matură și profesionistă, care a acumulat o experiență foarte valoroasă, motiv pentru care Sud Rezidențial a fost declarată cea mai mare agenție din București-Ilfov”, ne-a explicat el.

Reprezentantul companiei a ținut, de asemenea, să detalieze că pe segmentul de vânzări aceasta se bazează pe o echipă cu 100 de agenți imobiliari și 40 de angajați pentru segmentul de back-office, call center, juridic, creditare și personal TESA.

“A doua direcție importantă este legată de inovare, capitol la care Sud Rezidențial a performat de-a lungul vremii. Dacă la înființare a introdus în piață conceptul de comision 0% și direct dezvoltator, ulterior au fost introduse concepte noi și revoluționare, așa cum este hub-ul imobiliar, și credem că anul viitor vom avea alte surprize prin care nu numai că vom da trendul pieței, dar, în același timp, ne vom adapta pentru că aceasta este una dintre cele mai importante caracteristici ale oricărei organizații”, a conchis Stelian Grigore.

Acest articol face parte din proiectul editorial Imobiliare.ro „2018 vs 2019| Evoluție, trenduri, provocări” prin care ne dorim să arătăm adevărata situație a pieței imobiliare din România, să oferim o retrospectivă a anului 2018, dar și perspectivele pentru 2019 în domeniu, așa cum sunt văzute ele prin prisma unora dintre cei mai mari jucători care activează în țara noastră.

Piața rezidențială din București, dinamică și cu bune perspective de viitor. Tal Roma, AFI Europe România: „Ne așteptăm să vedem o creștere a prețurilor în următorii ani”

Maggie Kitshoff, Prime Kapital, despre primele ansambluri din România ale dezvoltatorului și obiectivele anului viitor. „Piața rezidențială va menține o traiectorie ascendentă”

Mentalitatea cumpărătorului se schimbă. Motivele pentru care 2019 va fi anul stabilității pe piața imobiliară și planurile Conadi pentru proiectul Arcadia Apartments Domenii