2019, încă un an cu performanțe remarcabile pentru imobiliare.ro, obținute alături de voi, profesioniștii în real estate

2019 se încheie! A fost un an plin, în care am atins performanțe remarcabile. Ne pregătim deja pentru 2020, un an în care vom depune toate eforturile pentru a obține rezultate și mai bune, păstrându-te pe tine, profesionistul în imobiliare, în prim-plan.

Pentru că tot se apropie finalul lui 2019, ne-am gândit că este cel mai potrivit moment să trecem în revistă performanțele imobiliare.ro și să le analizăm îndeaproape.

Deci, ce a însemnat 2019 pentru noi? În primul rând, a fost un an aniversar. Clubul Profesioniștilor în Imobiliare, o inițiativă care a dus la formarea celei mai puternice și mai mari comunități de real estate din România, a împlinit 10 ani. Am serbat, așa cum știm mai bine, cu noi evenimente de succes.

Am început cu o ediție specială CPI Național și apoi am pornit într-un turneu prin țară care ne-a purtat prin marile orașe. Am organizat, totodată, pentru prima oară un eveniment marca CPI în Sibiu.

2019 a fost, de asemenea, un an în care am dat, dar am și câștigat premii. Rezultatele excepționale ale jucătorilor activi în real estate-ul românesc au fost premiate cu 32 de trofee la Gala Profesioniștilor în Imobiliare, iar spre final de an am avut plăcerea de a obține, la rândul nostru, trei trofee.

Este vorba despre Premiul pentru „Inovație în Imobiliare” câștigat la Gala Real Estate 2019 și despre două premii de excelență obținute, pentru activitatea Imobiliare.ro, dar și pentru impactul Clubului Profesioniștilor în Imobiliare asupra pieței de profil, în cadrul galei Urbanis Excellence Awards 2019. Vă mulțumim!

În 2019 am ținut profesioniștii din domeniu la curent cu cele mai importante declarații făcute în cadrul evenimentelor CPI, și nu numai, de dezvoltatori cu renume și reprezentanți ai unor agenții imobiliare cu greutate pe plan local și la nivel național.

URMĂREȘTE AICI PRIMELE EDIȚII ALE EMISIUNII IMOEXPERT

Am lansat o emisiune imobiliară online, am celebrat succesul doamnelor din real estate prin campania editorială „Femei de succes în Imobiliare„, am căutat să aflăm informații valoroase pentru voi de la lideri din domeniu cunoscuți la nivel internațional și v-am prezentat analize și statistici de ajutor în activitatea cotidiană. Pentru că ne dorim să începeți noul an cu dreptul, cât mai bine pregătiți pentru eventualele schimbări care ar putea să apară la nivelul pieței rezidențiale sau în comportamentul clienților voștri, am demarat și proiectul editorial „2019 vs 2020| Evoluție, trenduri, provocări„.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE REZULTATELE, PERFORMANȚELE, NOILE PROIECTE ȘI FUNCȚIONALITĂȚI IMPLEMENTATE DE IMOBILIARE.RO!

Pentru că tot am adus în discuție anul viitor, îți spunem de acum – 2020 va fi despre Tine și despre Performanță. Profesionistul în imobiliare va rămâne, în continuare, în centrul atenției noastre! Ne vom mări substanțial eforturile pentru a construi și mai mult business pentru imobiliarele din România.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)