Anul acesta Imobiliare.ro a împlinit 19 ani. 19 ani de investiții susținute și de creștere alături de voi. Tot anul acesta ne dorim să atacăm, împreună cu profesioniștii din breasla imobiliară, problema “celor 70%”.

O știm cu toții. Am spus-o și am repetat-o în 2018 la CPI, la Iași și la Timișoara, la Brașov și la Constanța, la Cluj și la București. Apasă piața, îngreunându-i dezvoltarea și rămâne neschimbată de cel puțin cinci ani. Vorbesc, desigur, despre faptul că 70% dintre tranzacții sunt închise direct între proprietar și cumpărător. Sunt deci pierdute, practic, de agenții imobiliari pe fondul reticenței proprietarilor de a apela la serviciile oferite de aceștia.

Credem că această problemă este, în același timp, și cea mai mare oportunitate pentru breaslă. Dar pentru a putea mișca lucrurile, e nevoie de soluții îndrăznețe (de 5 ani măsurăm, noi, dar și agenții mari din piață – RE/MAX, Blitz – și procentul de 30% pare încremenit). Vedem deci aici un potențial uriaș de creștere pentru business-urile partenerilor noștri, voi profesioniștii în real estate. Putem atinge acest potențial folosindu-ne de experiența vastă acumulată în cei 19 ani pe piață și de infrastructura complexă dezvoltată în tot acest timp. Mai mult, suntem dispuși să folosim inclusiv notorietatea brandului Imobiliare.ro și vizibilitatea de care beneficiem în mediul online, atrăgând lunar 1,7 milioane de vizitatori unici pe portalul nostru, pentru a ne îndeplini obiectivul.

Viziunea noastră pentru viitor este bazată pe credința că putem adresa această oportunitate doar oferind împreună cu agenții imobiliari servicii mai bune și de încredere consumatorilor (proprietari și cumpărători). Vrem deci să-i ajutăm pe agenții profesioniști, să-i promovăm și să creștem încrederea consumatorilor în ei. Intern, numim proiectul “Agentul Super-erou”!

Așa cum am anunțat la CPI, pe lângă a aduce leaduri cumpărător, începem un efort intens pentru a genera leaduri vânzător clienților noștri. Avem la dispoziție o bază de date din care fac parte exclusiv persoane care au scos pe cont propriu proprietăți la vânzare, ale căror anunțuri nu au fost preluate, până la data contactării, de către agenții imobiliare și care nu dețin conturi deschise pe Imobiliare.ro.  

Membri specializați ai echipei noastre au zilnic misiunea de a-i contacta și de a le propune, la recomandarea Imobiliare.ro, o colaborare cu un agent. Prioritate în acest proces au cei care au ales să lucreze în reprezentare exclusivă, iar motivul pentru care am optat să procedăm astfel este cât se poate de simplu – considerăm că ei au capacitatea de a reprezenta proprietarul si de a-i oferi servicii complete (îi reprezintă doar lui interesele în tranzacție, colaborează cu ceilalți 5.000 de agenți parteneri Imobiliare.ro pentru a-i găsi cumpărătorul, etc.), deci și o experiență cât mai bună în lucrul cu un consultant imobiliar.

Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc celor care au ales reprezentarea exclusivă și ne sunt deja parteneri în demersul de dezvoltare a pieței imobiliare. În același timp, doresc și să extind o invitație tuturor celor care lucrează în acest sistem și încă nu ni s-au alăturat. Vrem să vă cunoaștem, să promovăm serviciile de calitate pe care le oferiți, așa că așteptăm să ne contactați pentru a putea fi introduși în sistemul nostru. În plus, am dezvoltat un serviciu bazat pe plata la succes pentru agenții imobiliari, prin care noi preluăm costurile de promovare a proprietății în platforma noastră, incluzând aici servicii premium de promovare extinsă pe și în afara Imobiliare.ro.

Procesul nu se oprește însă aici. Dacă proprietarii contactați refuză o astfel de colaborare, să zicem din cauza costurilor mai ridicate aferente serviciilor pe care le pune la dispoziție un agent în reprezentare exclusivă, mergem mai departe și le recomandăm o colaborare cu un agent de intermediere.

Selectarea celor recomandați, indiferent că lucrează în reprezentare exclusivă sau intermediere, se face pe baza soluției “Rating agent”, pe care am prezentat-o, în 2018, la edițiile regionale CPI. Aceasta face parte dintr-o nouă generație de servicii bazate pe performanță pe care le introducem pe platforma noastră, cu avantaje atât pentru clienții finali, cât și pentru voi.

În cazul în care la 15 zile de la prima apariție a anunțului de vânzare acesta nu a fost încă preluat, cu sau fără reprezentare exclusivă, de o agenție și doar dacă proprietarul refuză complet colaborarea cu un consultant imobiliar, atunci îi aducem în atenție propriile servicii de promovare, cu plata la anunț sau la succesul tranzacției, pe care i le putem pune la dispoziție din poziția privilegiată de care ne bucurăm – a celui mai important portal imobiliar din România. Câștigăm business și anunțuri care vor atrage cumpărători în site.

Acestea sunt, pe scurt, obiectivele pe care ni le-am asumat în 2019 și demersurile pe care le întreprindem pentru a pune o nouă piatră de temelie la dezvoltarea pieței de real estate din România. Haideți să adresăm împreună oportunitatea “celor 70%” prin profesionalism și servicii mai bune pentru consumatori!

7 Comentarii

  1. Apreciez fraza :”Procesul nu se oprește însă aici. Dacă proprietarii contactați refuză o astfel de colaborare, să zicem din cauza costurilor mai ridicate aferente serviciilor pe care le pune la dispoziție un agent în reprezentare exclusivă, mergem mai departe și le recomandăm o colaborare cu un agent de intermediere.” ca fiind nefondata, speculativa și profund lipsita de profesionalism…
    Spor in toate, va stimez, puteți comunica mai bine!

  2. Aghiuta Misu

    Va merge rau…Da va cred.E vina voastra si a bancilor ca ati ridicat preturile atit de sus.E vina oamenilor care lucreaza pentru voi ca nu sunt cinstiti si nu avertizeaza cumparatorul despre toate hibele unui imobil.Si sunteti lacomi! 3% din 60000 de euro e o suma foarte mare

  3. Felicitari imobiliare.ro! Felicitari Adrian Erimescu ! De 19 ani crestem impreuna….si de 27 de ani Noi activam in aceasta piata imobiliara…
    DAR :
    – in primele 15 zile, Proprietarii care au postat un anunt sunt sunati de cel putin 150 de Agenti si astfel Proprietarii au senzatia (falsa) ca au intrat intr-o piata imobiliara cu sute de Cumparatori “motivati, seriosi, si onesti” . Abia dupa primele 45 – 50 de zile iau contact cu realitatea din piata…
    Din Respect pentru Colaboratori – Agentiile Imobiliare Partenere – care aloca bugete consistente de promovare pe imobiliare.ro de zeci de ani – venim cu o propunere : oferiti daca intr-adevar e necesar “ propriile servicii de promovare, cu plata la succesul tranzacției “ dupa 60 -70 de zile pentru a nu face o concurenta neloiala Partenerilor. Un Proprietar obisnuit intra in piata de aprox. 2 ori in 19 ani, dar Noi platim sute de sloturi si top listinguri fiecare zi de zi….de 19 ani ! Ne dorim sa ne aniversam impreuna si peste 19 ani.
    DOMOZO a fost un experiment…Nereusit.

  4. Portalul pe care il reprezentati a debutat bine acum 19 ani si a crescut datorita noua celor care am adaugat content masiv in tot acest timp, din pacate ati schimbat strategia, ati uitat cu cine ati plecat la drum si atacati marsav pe la spate clientii care va dau sume nesimtite de bani lunar.
    Ceea ce nu realizati inca este ca, acest portal care in momentul de fata nu mai este credibil si nu mai este un reper in piata imobiliara a inceput sa se clatine incet, sigur si ireversibil !
    Doza de neîncredere care o raspanditi de ceva timp, combinata cu intelegerile de joasa speta pe care am inceput sa le știm majoritatea, nu vor mai fi recastigate nicio data. Stiu ca nu va intereseaza, altfel nu se ajungea aici insa sper ca lacomia mizerabila cu tenta tipic mioritica sa va fie o lectie de viata, lectie de care o sa aveti parte in viitorul apropiat.
    Notati ce va spun acum ptr. ca sunt un vizionar innascut : de-acuma sunteti istorie uitata !

  5. . Avem la dispoziție o bază de date din care fac parte exclusiv persoane care au scos pe cont propriu proprietăți la vânzare, ale căror anunțuri nu au fost preluate, până la data contactării, de către agenții imobiliare și care nu dețin conturi deschise pe Imobiliare.ro.

  6. V-ați întrebat vreodata de ce?

  7. Urat. Cum ar fi daca nu ar mai fi suportul agentiilor care au facut imobiliare sa fie aici dupa 19 ani – a crescut prin facturi platite de agentii ? Mi se pare ca acest site se organizeaz intr-un fel de „guvern” in real estate si incearca sa isi impuna viziunea, fortandu-ne sa jucam dupa regulile sale folosindu-se de pozitia sa de no1 si aruncand cu vorbe ca „vrea binele poporului” fara sa spuna pana la capat unde va duce si ce urmareste deschis. Eu cred ca nu va putea face o schimbare de paradigma si noi concurenti puternici de nista vor aparea. Trebuie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *