Light Dark

Mai bine de un deceniu de dezvoltare continuă, investiții care s-au ridicat la aproximativ 350 de milioane de euro în 4.100 de locuințe și o comunitate strânsă formată din peste 11.000 de locuitori. Cu încă 12 ani de expansiune planificați, noi facilități integrate an de an și o infrastructură rutieră care se extinde deja pe zeci de kilometri, Cosmopolis este unul dintre cele mai ample proiecte imobiliare demarate în România. Prin viziunea pe termen lung de care dă dovadă și grija acordată comunității, Opus Land Development arată că este “Dezvoltatorul Viitorului”.

Dacă-i întrebi pe mulți dintre dezvoltatorii din România cum a fost anul 2020 pentru ei, îți vor spune – “Destul de greu. Cu multe necunoscute”. Când îi pui însă această întrebare lui Ahmet Buyukhanli, președintele Opus Land, îți răspunde fără echivoc – “Bun. Chiar bun. Excelent!”.

Aproximativ 500 de locuințe s-au vândut pe parcursul anului trecut în Cosmopolis, proiectul pentru care Opus Land și-a planificat investiții de circa 22 de milioane de euro în 2021. Rezultatele obținute au fost astfel similare cu cele din 2019, iar conceputul care stă la baza proiectului a devenit parcă și mai atractiv în ochii cumpărătorilor pe fondul climatului generat de pandemie.

“Dacă ne raportăm la momentele dificile din acest an, de la criza sanitară la stările de incertitudine, 2020 a fost un an excelent pentru Cosmopolis. Ne-am consolidat poziția în preferințele potențialilor cumpărători, mai ales în noul context în care comunitățile adevărate, create în jurul unor concepte ample, cu multiple facilități și opțiuni de petrecere a timpului liber – în exterior, nu doar în locuințe – și-au dovedit plus valoarea”, ne-a mai explicat președintele Opus Land.

Ce secret a stat la baza reușitei dezvoltatorului? În primul rând, munca în echipă, spune Buyukhanli.

“La nivel de business știam deja că o parte din secretul oricărei reușite este munca în echipă, iar pandemia nu a făcut decât să îmi confirme încă o dată că avem o echipă bună, închegată, care ne permite să ne adaptăm rapid, să inovăm și să facem față provocărilor”, a explicat el.

S-au implementat, astfel, vizionările și tururile virtuale, care s-au dovedit a fi de bun augur și au fost menținute chiar și după depășirea perioadei de izolare și s-a observat o creștere importantă a interesului pe segmentul de case așa că în 2021 din structura ofertei dezvoltatorului vor face parte mai multe astfel de locuințe.

În total, aproximativ 500 de apartamente și vile vor fi finalizate în Cosmopolis anul acesta, iar lista facilităților disponibile pentru rezidenți în cadrul ansamblului va fi extinsă.

Când “noua normalitate” e deja ceva normal

Întreg climatul generat de pandemie ne-a făcut să apreciem confortul de acasă și a scos în evidență mai mult ca niciodată importanța facilităților alese pentru succesul unui proiect imobiliar, validând astfel strategia celor de la Opus Land care în toți anii de dezvoltare dedicați ansamblului Cosmopolis au extins constant lista lucrurilor puse la dispoziția comunității.

Aici a fost deschis primul strip mall dintr-un proiect rezidențial din România, cu magazine, restaurante și spații de servicii, iar locuitorii se pot plimba în timpul liber în cele două parcuri sau se pot relaxa pe plaja privată aflată pe malul lacului din apropiere. În plus, au la dispoziție 27 de piscine exterioare, o sală de fitness și terenuri de sport.

Pentru cei mici au fost amenajate locuri de joacă, iar în ansamblu există deja două grădinițe. Mai mult, recent a fost finalizată și donată autorităților o clădire în care va fi deschisă o școală primară de stat.

“Această perioadă dificilă, inclusiv cea a restricțiilor de circulație, ne-au arătat tuturor, dar mai ales celor din comunitatea Cosmopolis, cât de importante sunt facilitățile care să satisfacă toate nevoile de bază, de la procurarea bunurilor de bază și nu numai până la opțiuni de petrecere în siguranță a timpului liber”, spune Ahmet Buyukhanli.

Anul trecut, dezvoltatorul a mai luat o decizie menită să vină în ajutorul celor mai bine de 11.000 de locuitori. Este vorba despre derularea unui program gratuit de telemedicină, cu acces la servicii medicale oferite de unul dintre cele mai mari lanțuri de profil din țară.

Dezvoltatorul nu se oprește însă aici. În 2021 demarează a doua fază a strip mall-ului, care va avea o suprafață comercială închiriabilă de 12.000 de mp, și continuă lucrările pentru dezvoltarea infrastructurii generale din cadrul proiectului.

“Calitatea vieții locuitorilor, comunitatea și crearea unui micro-univers, un concept sustenabil pe termen lung, toate acestea au stat la baza proiectării Cosmopolis. Nu este o formulare de marketing, oricine a venit sau dorește să viziteze Cosmopolis poate să observe ce înseamnă un concept integrat și un proiect de dimensiuni uriașe, cu nenumărate nevoi și care este zi de zi îmbunătățit” , ne-a mai spus președintele Opus Land.

“Acestea sunt în continuare principiile de bază ale dezvoltării Cosmopolis. Noi știm ce anume vom dezvolta în 2032. Desigur, pot apărea modificări, noi facilități în funcție de noile tendințe, însă realizăm de pe acum și lucrăm de pe acum la master-planul proiectului pentru următorii 10-12 ani”, a mai adăugat el.

Peste 30.000 de locuitori până în 2033

Ținând cont de planurile și de ritmul actual de construcție, Cosmopolis ar urma să ajungă până în 2033 să cuprindă peste 12.000 de locuințe și o comunitate de mai bine de 30.000 de persoane. Astfel, ar urma să depășească populația actuată a unor orașe-satelit importante din jurul Capitalei precum Otopeni, Buftea sau Bragadiru, și să se apropie vertiginos de Voluntari, cel mai mare centru urban din județul Ilfov din punct de vedere demografic.

Tocmai pentru că discutăm despre un proiect atât de amplu care va fi finalizat abia peste mai bine de un deceniu, abilitatea de adaptare constantă la toate condițiile și realitățile pieței este esențială pentru a obține cele mai bune rezultate, este de părere președintele Opus Land. Capacitatea a inovare și de îmbunătățire constantă este, de asemenea, extrem de importantă, spune el.

Chiar dacă poate suna banal, trebuie să pui cumpărătorul și comunitatea în prim-plan și, dacă faci acest lucru, piața te va valida și vei continua să înregistrezi rezultate an de an”, conchide Ahmet Buyukhanli.

Acest interviu face parte din proiectul editorial „Dezvoltatorul Viitorului” prin care ne propunem să aducem în prim-plan acele branduri care lansează proiecte ce vor aduce plus-valoare pieței locale, se implică, fac investiții importante și dezvoltă adevărate comunități. Află mai multe aici.

Citește și: DEZVOLTATORUL VIITORULUI – Grijă pentru cumpărător și focus pe brownfield. „Ne străduim să aducem la viață proiecte care răspund nu doar nevoilor de astăzi, ci anticipează necesitățile de mâine”

Citește și: DEZVOLTATORUL VIITORULUI – Nouă proiecte în lucru și accent pus pe comunitate, nu doar pe calitate. Cheia succesului, chiar și pe timp de pandemie

Citește și: DEZVOLTATORUL VIITORULUI – Facilități alese cu grijă, în proiecte care surprind. Așa se formează o adevărată comunitate