Femei de succes în Imobiliare: La 29 de ani a construit prima casă, la 49 lucrează la unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale din nord-vestul Bucureștiului

Este născută și crescută în New York, a făcut studii în domeniul comunicării și PR-ului, dar a fost întotdeauna atrasă de design interior și arhitectură. De la 27 de ani a început să se implice în imobiliare, a făcut management pentru diverse proiecte și și-a adus aportul în multe altele, s-a familiarizat cu operațiunile necesare pentru a proiecta, aviza, construi sau finaliza lucrări, dar și cu zona de renovări. La 29 de ani deja construise prima sa casă. A urmat alta, apoi un sediu de birouri. Acum, la 49 de ani, poate spune că le-a încercat pe toate în real estate. Este vorba despre Liria Themo, Marketing Managerul ansamblului rezidențial Atria Urban Resort din București.

Liria Themo a ajuns în România în anul 1995 pentru a se ocupa de o proprietate în urma unei moșteri. Curând, l-a cunoscut și pe soțul său, alături de care dezvoltă, în prezent, ansamblul Atria Urban Resort situat în nord-vestul Capitalei.

Proiectul, realizat în colaborare cu compania londoneză specializată în planificare comunitară JTP Architects, va aduce pe piață circa 1.400 de apartamente noi. Prima dintre cele patru faze de construirea fost finalizată, iar recepția apartamentelor s-a făcut încă de la începutul acestui an, noii locatari urmând să beneficieze și de un parc privat și de o piscină.

Viitorul dezvoltării unui proiect rezidențial de amploare pe terenul din apropierea Lacului Străunești nu a fost însă atât de sigur mereu. Recesiunea a schimbat multe planuri și a reprezentat un moment de cumpără important în carieră pentru Liria Themo.

„Provocarea cea mai mare a fost în 2008 când eram cu toate demersurile pornite pentru a începe construirea unui complex rezidențial gândit pentru clasa mijlocie din București. Făcusem focus grupuri unde am sondat cererile și nevoile, aspirațiile și dorințele acestui segment de piață. Organizasem concursuri de arhitectură, angajasem echipe, project manageri, pentru a demara un proiect aliniat cu așteptările pieței. În scurt timp, a venit realizarea că urma o perioadă grea și, precauți, am ales să sistăm dezvoltarea unui proiect frumos, corect și bine amplasat, dar care debuta într-un moment nepotrivit din punct de vedere economic, cu o criză financiară pe drum”, ne-a povestit ea.

„Sentimentul de pierdere prin oprirea proiectului era apăsător. Investisem atât de mult, și nu vorbesc despre o investiție pur financiară, vorbesc și despre așteptări, de muncă, de atașare emoțională”, a mai adăugat Themo.

Proiectul urbanistic a fost dezvoltat atunci printr-un proces numit charette. Au fost organizate astfel, împreună cu o echipă de urbaniști, arhitecți, peisagiști și ingineri veniți din Anglia, ședințe de lucru o dată la două zile la care au fost invitați reprezentanți ai unor business-uri din domenii conexe, dar și constructori, arhitecți de la noi și reprezentanți ai autorităților locale.Tot acest demers avea un obiectiv foarte bine trasat, acela de a reduce pe cât posibil întârzierile ce apar din cauza lacunelor la coordonarea specialităților și a autorizării cu autoritățile pentru a se lucra cât mai eficient.

„În urma acestor întâlniri, procesul a fost introdus ca temă în curricula facultății de arhitectură. Când acțiunile tale, prin muncă, ajung să lase o amprentă și în educație, satisfacția prinde o altă natură, știi că ai reușit să evoluezi și să aduci valoare”, a ținut să sublinieze Themo.

Masterplanul elaborat în 2008 a fost păstrat, iar ulterior proiectul a fost adaptat pentru a se mula pe noile cerințe ale pieței. Așa a luat naștere Atria Urban Resort. Acum, că lucrările merg conform planului, ea poate spune fără doar și poate că reușita complexului este cea mai mare realizare de pe parcursul întregii sale cariere. „După atâtea dificultăți și încercări, când mă uit la curtea centrală și la fațadele moderne cu ferestre mari știind că arbori seculari vor prelua clădirea în câțiva ani, simt o bucurie organică. Oricând reușești să depășești obstacole și când ajungi să schimbi cursul rezultatului, succesul este mai dulce”, ne-a mărturisit Liria Themo.

Foto: faza I a lucrărilor a fost finalizată la Atria Urban Resort

Urmează acum faza a doua a proiectului cu încă 400 de unități, de la studiouri la apartamente cu 4 camere, reprezentanta sa fiind convinsă că lucrurile vor merge bine în continuare, în ciuda situației dificile generate în numeroase sectoare ale economiei de pandemia de coronavirus.

„Atria va găsi pârghiile pentru a depăși această nouă formă de criză. Până la sfârșitul anului vom închide construcția, intrând pe lucrări interioare, de instalații și finisaje”, ne-a spus ea, adăugând că în favoarea proiectului lucrează atât varietatea de tipuri de locuințe disponibile, prețurile competitive, cât și locația bună și rezidenții de calitate pe care ansamblul îi are deja. În privința vânzărilor, aceasta este rezervată, spunând că în contextul actual este greu de făcut o estimare clară și că așteaptă să vadă care vor fi pe viitor repercusiunile aduse de răspândirea COVID-19.

Avantajul femeii: puterea surprinderii

Liria Themo consideră că aptitudinile și cunoștințele fiecărui om în parte, indiferent de gen, sunt cele care definesc rezultatele pe care le obține. Cu toate acestea, ea este de părere că femeile pot avea un avantaj decisiv în real estate – puterea surprinderii. De ce? Pentru că de multe ori ele sunt subestimate inițial în discuțiile din zona imobiliară sau a construcțiilor.

Există și un dezavantaj important pentru cele care aleg un job în domeniu. „Faptul că trebuie să-ți dovedești meritele. O energie depusă în acest sens, sau mai degrabă irosită. Timp în care ai putea să lucrezi către soluții și execuție”, ne-a spus aceasta. Important este ca ele să fie însă perseverente și să se bazeze pe calitate, educație și pe puterea de a oferi mai mult și mai bine. „Casa este un subiect atât de intrinsec, atât de personal, bazat pe sacrificii și investiții importante, încât fără a înțelege și a cântări totul, nu poți servi cumpărătorul”, a ținut ea să sublinieze.

Foto: ansamblul rezidențial Atria Urban Resort, la finalizare

Nu este ușor nici să îmbini cariera cu viața personală. Chiar și ea întâmpină dificultăți. „Eu am probleme mari de a mă deconecta, de a separa ceea ce fac ziua de ce fac când ajung seara acasă. Încerc să le explic copiilor că avem o responsabilitate, că nu poți tăia filmul când intri pe ușa casei”, ne-a mărturisit Liria Themo.

Rămâne însă motivată în ceea ce face gândindu-se la oamenii care vor locui în ansamblul la care lucrează. „Este absolut necesar să acționezi cu empatie. Când construiești te gândești la oameni, familii, la posibilitățile lor, la calitatea produsului. Eu zic că noi construim cu empatie, fiincă am căutat să înțelegem ce nevoi au viitorii rezidenți”, a mai spus Marketing Managerul Atria Urban Resort.

Ce s-ar putea schimba pentru ca piața imobiliară să evolueze în bine

Liria Themo spune că și-ar dori să vadă mai multă responsabilitate din partea autorităților în privința dezvoltării sustenabile a orașului și a planului urbanistic, venind astfel în întâmpinarea creșterii continue de la nivelul populației.

„Să-și folosească puterea aducând valoare în oraș cu amenajarea lacurilor antropice, cu gestionarea traficului și a transportului în comun, cu gestionarea deșeurilor, cu organizarea administrativă”, ne explică ea.

Și în rândul dezvoltatorilor este loc pentru unele schimbări care să ajute la creșterea calității vieții cumpărătorului. „Dacă și dezvoltatorii ar face alegeri corecte și decente, ce frumos ar fi. Nu-mi place să generalizez, dar mulți își bazează hotărârile numai pe rezultatul imediat, când ar putea să facă o medie, oferind și calitate, având și empatie, luând și o parte din responsabilitate”, a detaliat aceasta, dând exemplul propriului ansamblu.

„Noi nu construim turnuri unde să dai mâna cu vecinii pe geam. În mod normal, un oraș are densitatea și înălțimea clădirilor cea mai mare în centru sau în zone distincte, cum ar fi Pipera, și apoi, cu cât zonele orașului se îndepărtează de centru, acestă densitate ar trebui să scadă treptat până când se ajunge în mediul suburban, unde sunt case. Din aceste considerente, fiind la limita Sectorului 1, chiar dacă puteam construi cartierul cu clădiri de P+6, am ales să reducem regimul de înălțime, limitând clădirile noastre la P+4. Excepție făcând o singură clădire unde sunt prevăzute alte spații la parter. Tot datorită acestei gândiri, am renunțat la un corp și, în loc să construim în formă de E, am construit un U, creând un spațiu central, o curte cu piscină, o zonă unde locatarii să beneficieze de spațiu liber. Acestea nu sunt declarații goale, așa am acționat, așa am construit, în linie cu viziunea și valorile noastre. Iar asta înseamnă să construiești cu empatie și responsabilitate. Am pus în balanță câștigurile dezvoltatorului cu avantajele de a propune o calitate a vieții mai bună pentru cumpărător. Alegerea noastră finală se bazează pe acest calcul”, a concluzionat Marketing Managerul Atria Urban Resort.

Citește și: De vorbă cu Alina Aeby, Ambasador pentru România, Moldova și Georgia la NAR. Învățăm cum se fac imobiliarele la cel mai înalt nivel

Citește și:  Are 17 ani de experiență și duce luxul la superlativ în real estate. Dacă vrei o carieră în domeniu, sfatul ei este simplu – „Ascultă-ți intuiția!”

Citește și: A fondat una dintre cele mai longevive agenții din țară într-un moment în care piața serviciilor imobiliare abia se năștea în Cluj. Care este secretul reușitei sale?

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)