Femei de succes în Imobiliare: Reprezintă un cunoscut proiect din Brașov și lucrează pentru un dezvoltator cu investiții de milioane de euro. Iată cum vede ea rolul femeii în real estate

Imobiliare.ro recunoaște meritele și performanțele femeilor pe piața imobiliară din România și își propune să celebreze rezultatele lor de excepție printr-un proiect editorial special, pe care îl vom derula pe parcursul lunii martie, pentru al treilea an consecutiv, prin intermediul platformei dedicate specialiștilor în domeniu, Conținut pentru Profesioniștii în Imobiliare.

Campania noastră va cuprinde o serie de interviuri, ce vor avea în prim-plan eforturile și reușitele femeilor care și-au adus aportul la business-urile de pe piața locală de real estate.

Vă invităm să aflați din articolele cuprinse în proiectul editorial “Femei de succes în Imobiliare” poveștile și evoluțiile profesionale impresionate ale unor personaje reprezentative pentru acest sector.

Deschidem ediția din 2020 a campaniei cu un interviul acordat de Romina Dovleac, Director de Marketing pentru unul dintre cele mai ambițioase proiecte rezidențiale din Brașov, Sunnyville. Acesta face parte din portofoliul dezvoltatorului Wallberg Properties, unul dintre marii câștigători ai Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019, care și-a făcut simțită prezența și în Timișoara, Cluj-Napoca și în Arad.



La 32 de ani, Romina Dovleac ocupă funcția de Director de Marketing pentru proiectul Sunnyville din portofoliul dezvoltatorului Wallberg Properties, activ de peste 14 ani în domeniul imobiliar, cu investiții care depășesc 90 de milioane de euro. După trei ani de muncă peste hotare, în Irlanda, și încă un an alături de echipa ProTV din Brașov, perioadă în care s-a specializat în domeniul marketingului, ea a realizat că își dorește să fie mai aproape de client, de nevoile lui, și a decis că este un moment bun să facă o schimbare în carieră.

Pașii săi au luat drumul imobiliarelor, dar nu a fost ușor să găsească acea companie potrivită pentru aspirațiile sale, după cum ne-a explicat chiar ea. „Cea mai mare provocare a fost să găsesc o companie de real estate care chiar să fie focusată pe nevoia clientului și nu doar pe procesul de vânzare”, ne-a declarat Romina Dovleac, adăugând că atunci când a început pentru prima oară să lucreze în imobiliare obișnuia să petreacă nenumărate ore la birou peste program încercând să înțeleagă cât mai bine tipologia clienților cu care intra în contact, fără un sprijin real din partea angajatorului.

„Am trecut peste această provocare păstrând stilul incisiv și căutând în continuare acea companie care provoacă prin atenția la detalii și satisfacerea clienților. Așa am ajuns în echipa Wallberg”, ne-a mai împărtășit ea despre circumstanțele în care a ajuns să se alăture grupului binecunoscut pentru activitatea sa pe segmentul rezidențial, în special în regiunea de vest a țării.

Romina Dovleac spune că, în prezent, marea sa motivație în activitatea profesională este dată de ideea de comunitate, deci de cultura echipei din care face parte și de clienții săi care ajung să devină parte din familie, dar și că principalele valori după care continuă să se ghideze în carieră sunt curiozitatea, deschiderea și încăpățânarea. De ce? Pentru că „trebuie să fim destul de curioși pentru a învăța lucruri noi, suficient de deschiși pentru a le reține și asimila și foarte încăpățânați pentru a le duce la bun sfârșit”, după cum ne-a explicat ea.

Una dintre marile sale satisfacții profesionale rămâne aceea că în imobiliare ai oportunitatea de a începe un proiect de la zero și de a-l crește. „Cred în comunitate, în proactivitate și în greșeli. Cred în reușita lucrurilor luate de la zero. Cea mai mare mândrie a mea este crearea unei echipe unite, proactive și de succes”, a spus Dovleac.

Femeia aduce un plus de candoare în imobiliare

Romina Dovleac nu consideră că femeile pot fi dezavantajate într-o carieră în imobiliare prin simplul fapt că sunt femei, ci este de părere că avantajele și dezavantajele sunt mai degrabă bazate pe felul de a fi al fiecărei persoane în parte. Cu toate acestea, ea recunoște că reprezentantele sexului frumos aduc un plus de valoare în acest domeniu cu o puternică prezență masculină.

O femeie are abilitatea de a aduce în munca sa de zi cu zi „finețea și subtilitatea care îmblânzesc un ritm adeseori patriarhal, focusat pe rezultate”.

„O femeie aduce în acest domeniu un plus de candoare, acel human touch specific nevoilor clienților”, explică ea.

Reprezentanta Sunnyville le încurajează, totodată, pe toate doamnele și domnișoarele care se gândesc să urmeze o carieră în real estate și le recomandă „să fie suficient de încăpățânate să își caute compania în care se regăsesc ele ca om, valori și ca personalitate”.

Aceasta le dă, de asemenea, asigurări că viața personală și cea profesională se pot îmbina armonios, atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat.

2020 pe piața imobiliară

Romina Dovleac anticipează că pe parcursul acestui an dezvoltatorii cu renume și experiență pe piață se vor delimita clar de micii întreprinzători de business-uri din imobiliare. „Clienții devin din ce în ce mai pretențioși în legătură cu experiența celui ce le construiește visul, iar seriozitatea și randamentul ultimilor 10 ani vor crea o diferență în fața acestora”, ne-a explicat ea.

Directorul de Marketing Sunnyville spune că, în opinia sa, accentul ar trebui să fie pus tot mai mult pe ideea de comunitate. „Văd o evoluție a comunităților mici și mijlocii din toate domeniile, iar acest lucru se va resimți și în cel imobiliar. Nu va fi de ajuns să construiești și să vinzi, ci să răspunzi la întrebări de genul – de ce construiești? cu ce ajuți comunitatea prin asta? ce inspiră proiectul tău?”, a mai adăugat Dovleac.

Foto: lucrările continuă în Sunnyville, proiectul Wallberg din Brașov

Aceasta ne-a vorbit și despre planurile de viitor ale dezvoltatorului Wallberg Properties. „Pentru 2020, obiectivul nostru este acela de a începe următoarele proiecte – Sunnyville Plus și Sunnyville Vision – cu un total de 140 de apartamente”, a declarat ea, menționând, totodată, că grupul a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri cumulată de 15 milioane de euro și că anul acesta se dorește creșterea sa cu 20%, având în vedere noile lansări.

Tot în 2020, dezvoltatorul are ca obiectiv intrarea pe piața imobiliară din București și începea lucrărilor pentru următorul turn rezidențial din proiectul XCity Towers aflat în Timișoara.

Citește și: A vândut într-un an apartamente de 15 milioane de euro în Timișoara și Brașov. Cu cât crede că se vor majora prețurile în 2020

Citește și: #CPINațional2020: Reglementarea pieței imobiliare, o prioritate? Cele mai puternice voci din real estate-ul românesc dezbat acest subiect la CPI

Citește și: Apartamentele s-au apreciat la nivel național, dar s-au ieftinit în patru centre regionale. Scăderi au avut loc doar pe segmentul nou

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)