Light Dark

Cum tratăm cazurile de hărțuire în activitatea profesională și ce potențiale soluții organizaționale pot exista pentru a elimina, pe viitor, pe cât posibil comportamentele nedorite? Aflăm detalii dintr-un interviu acordat de Leonard Rizoiu, HR Expert & Managing Partner leoHR și ViitorulMeu, o voce puternică în zona de HR și managementul carierei în România și un profesionist cu peste 15 ani de experiență în diferite industrii.

Imobiliare.ro: De cele mai multe ori, femeile care lucrează ca agent sau consultant imobiliar întâlnesc diverse situații neplăcute în interacțiunea cu potențialii clienți. Pe de altă parte, sunt puține agențiile/companiile imobiliare care dețin echipe interne de vânzări, mulți dintre cei din domeniu lucrând doar în colaborare cu diverse branduri. Care ar trebui să fie atitudinea angajatorului față de astfel de situații și cum își poate arăta susținerea?

Leonard Rizoiu, Managing Partner leoHR: În ultima vreme sunt foarte multe programe în care diversitatea la locul de muncă devine tot mai prezentă.

Foarte puține meserii au rămas dedicate numai bărbaților sau numai femeilor, astfel că acei angajatori care au strategii de incluziune și diversitate trebuie să se îngrijească și de personalizarea și de implementarea unor proceduri care să prevină situații dificile, neplăcute.

Extras din sondajul realizat de Imobiliare.ro și Clubul Profesioniștilor în Imobiliare. Este pentru prima oară când se discută deschis în imobiliarele din România despre siguranța și vulnerabilitatea femeii.

Susținerea angajatorilor trebuie să se traducă tocmai în astfel de proceduri care să asigure siguranța angajaților.

Imobiliare.ro: Care ar fi primii pași pe care o femeie care s-a confruntat în timpul programului de lucru cu o situație de hărțuire, indiferent de tipul acesteia, trebuie să îi facă?

Leonard Rizoiu, Managing Partner leoHR: Trebuie anunțat departamentul de Resurse Umane sau Compliance. În cazul companiilor în care aceste departamente nu au o politică clar stabilită, conducătorul unității trebuie înștiințat.

Imobiliare.ro: Cât de important este, mai ales în domeniile în care se lucrează constant cu volume mari de clienți noi, să existe o politică internă și/sau o discuție despre hărțuire și efectele/consecințele sale cu toți angajații?

Leonard Rizoiu, Managing Partner leoHR: Sunt state membre ale Uniunii Europene care au obligatorie această politică. În România se lucrează încă la alinierea politicilor și regulamentelor cu cele de la nivel european.

Cu toate acestea, procedurile menite să informeze și să prevină situații de hărțuire, sunt foarte importante și necesare chiar pentru o cultură organizațională sănătoasă și un mediu de lucru sigur pentru toți angajații, indiferent de gen.

Imobiliare.ro: Potrivit rezultatelor sondajului nostru, multe dintre femeile care au întâmpinat diverse probleme sau chiar au fost hărțuite în timpul programului de lucru se tem să discute despre aceste situații sau să ia atitudine considerând că acest lucru ar putea să le dăuneze carierei sau felului în care sunt percepute de colegii de breaslă. Ce sfaturi aveți pentru ele?

Leonard Rizoiu, Managing Partner leoHR: Există o preconcepție în acest sens, în schimb vocea femeilor este din ce în ce mai auzită.

Situațiile de hărțuire nu trebuie să fie un reper în cariera acestora și forța femeilor din domeniu, îndârjirea acestora contează mult mai mult. Tocmai de aceea putem vedea din ce în ce mai multe femei care ocupă poziții cheie în cadrul companiilor, care ocupă funcții de conducere la nivel înalt.

La sondajul realizat de Imobiliare.ro și Clubul Profesioniștilor în Imobiliare au participat 261 de femei care activează în real estate. Cele mai multe dintre ele lucrează pe piața din București-Ilfov.

Sfatul meu pentru ele ar fi să nu lase astfel de situații să le definească, să discute deschis chiar dacă sunt subiecte mai dificile și să aibă mereu în vedere faptul că există multe organisme și organizații nonguvernamentale care ajută în aceste cazuri.

Imobiliare.ro: Deși sunt destul de rare, unele probleme apar și intern. În acest caz vorbim, în special, despre insinuări și glume cu conotație sexuală. Care este atitudinea corectă pentru a evita problemele/conflictele de natură profesională?

Leonard Rizoiu, Managing Partner leoHR: Cultura organizațională a companiei este cea care poate fi modelată și care poate atinge toleranță zero la asemenea aluzii, discuții sau conotații.

Extras din sondajul realizat de Imobiliare.ro și Clubul Profesioniștilor în Imobiliare pe tema siguranței și vulnerabilității femeilor care activează în domeniu.

De asemenea, o serie de coduri deontologice, regulamente de ordine interioară și alte astfel de instrumente pot fi folosite pentru a reglementa asemenea situații.

Atitudinea corectă presupune asumarea responsabilității angajatorilor și promovarea unui mediu de lucru sigur prin implementarea procedurilor mai sus menționate.

Interviul face parte din proiectul editorial „Imobiliare pentru ele” lansat de Imobiliare.ro – cel mai accesat portal imobiliar din România, și Clubul Profesioniștilor în Imobiliare – platformă dedicată specialiștilor din real estate-ul românesc. Discutăm deschis, pentru prima oară în sectorul imobiliar din țara noastră, despre siguranța și vulnerabilitatea femeilor.