Piața centralelor termice, în creștere. Ce dispozitive preferă românii și cât îi costă instalarea centralei?

Piața centralelor termice din România a ajuns anul trecut la circa 125 de milioane de euro, în 2019 specialiștii în domeniu așteptându-se să vadă o creștere a acesteia, generată de segmentul de înlocuiri, dar și de proiectele rezidențiale noi.

„Echipamentele de încălzire alese de către români în ultima perioadă au la bază eficiența energetică și posibilitatea de a face economii la plata utilităților, dar vedem și tot mai mult interes pentru tehnologiile noi, pentru posibilitatea de conectare a echipamentelor prin internet”, a declarat în cadrul emisiunii imoExpert din luna decembrie Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Investiția necesară pentru o astfel de achiziție diferă, de la caz la caz, în funcție de aspecte precum dimensiunea locuinței pentru care aceasta va asigura încălzirea. Montarea unei instalații complete se ridică la circa 8.000 de lei.

„Pentru prima instalare, pentru un apartament mediu din România, investiția este în jur de 8.000 de lei, unde centrala reprezintă cam 3.000-3.200 de lei”, a mai explicat Drăguleanu.

Potrivit celor mai noi date, peste 50% din totalul vânzărilor de sisteme de încălzire pe gaz sunt generate de înlocuiri, semn de maturizare a pieței. În câteva orașe din țară rata de înlocuire depășește 90%. Printre acestea se numără Baia Mare, Satu Mare, Bistrița, Alba Iulia și Zalău, orașe total debranșate de la sistemul de încălzire centralizat.

URMĂREȘTE EDIȚIA DIN DECEMBRIE A EMISIUNII IMOEXPERT

Circa 270.000 de centrale au fost vândute doar pe parcursul anului trecut, parcul total fiind în creștere. Reprezentanții Ariston Thermo România estimează că numărul total de centrale achiziționate va ajunge în 2019 la aproximativ 2,6 milioane de unități față de 2,4 milioane în 2018.

În medie, românii ajung să își înlocuiască centrala termică după 12-14 ani de funcționare, mai târziu față de locuitorii statelor din vestul Europei, spre exemplu, care își schimbă centrala și la 8 ani de la instalare. Vârsta medie a centralelor termice din România este de 7-8 ani, parcul total de astfel de sisteme intalate la nivel național fiind în creștere.

Citește și: Retrospectiva rezidențială în 2019 – evoluția prețurilor în relație cu principalii indicatori de piață

Citește și: 2019, încă un an cu performanțe remarcabile pentru imobiliare.ro, obținute alături de voi, profesioniștii în real estate

Citește și: Aproape 15.500 de imobile vândute, în total, în București și în alte două județe doar luna trecută

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)